CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

                                      Tipuri de comunicare

1. Întotdeauna spun ceea ce gândesc în discuţiile cu fiul/fiica mea;

         DA                                      NU

2. Înainte de a-i spune copilului meu să facă ceva îl privesc în ochii;

         DA                                      NU

3. Când fiul/fiica mea îmi vorbeşte îl ascult cu atenţie;

         DA                                      NU

4. Nu cedez niciodată când copilul încearcă să discute sau să modifice regulile stabilite de comun acord;

         DA                                      NU

5. Consider că nevoile şi dorinţele copilului meu sunt mai importante decât propriile mele nevoi şi dorinţe;

         DA                                      NU

6. Fac tot ce pot pentru a aplana conflictele din familie, pentru  că pentru mine liniştea căminului meu contează cel mai mult;

         DA                                      NU

7. Dacă aş fi mai autoritar cu copilul meu, acesta m-ar iubi mai puţin;

         DA                                      NU

8. Mi se întâmpla să ascund de partenerul meu de viaţă unele greşeli ale copilului;

         DA                                      NU

9. Adesea îmi dau seama că deşi a greşit, copilul meu are motive întemeiate  pentru a se comporta aşa;

         DA                                      NU

10. În general nu îi spun foarte clar copilului meu la ce mă aştept de la el;

         DA                                      NU

11. Când copilul meu nu mă ascultă, mă supăr sau încep să plâng;

         DA                                      NU

12. După o discuţie contradictorie cu copilul meu mi se întâmplă să nu vorbesc cu el mai mult timp;

         DA                                      NU

13. Am tendinţa să ţip atunci când copilul meu se comportă neadecvat;

         DA                                      NU

14. În general resping cererile copilului meu atunci când nu se comportă adecvat;

         DA                                      NU 

15. Am tendinţa de a-mi jigni copilul atunci când nu se comportă cum vreau eu;

         DA                                      NU

16. Consider că nevoile şi dorinţele mele sunt mai importante decât nevoile şi dorinţele copilului meu;

         DA                                      NU

17. Consider că bătaia e cea mai buna metodă pentru a-l face pe copilul meu să mă asculte;

         DA                                      NU

Tipurile de comunicare care reies din aplicarea acestui chestionar sunt:Tipurile
- asertivă - dacă părinţii se recunosc( au răspuns DA), în afirmaţiile de la 1 la 4;
- pasivă - dacă părinţii se recunosc în cea mai mare parte din afirmaţiile de la 5 -12;
- agresivă- dacă părinţii se recunosc în cea mai mare parte din afirmaţiile de la 13 -17.

Comunicarea asertivă - este atunci când părinţii îşi exprimă ideile, sentimentele, gândurile şi opiniile în mod deschis, direct şi clar, fără a încălca dreptul altor persoane. Comportamentul asertiv reprezintă echilibrul dintre comportamentul pasiv şi agresiv.

Comunicarea pasivă – este atunci când părinţii pun dorinţele şi nevoile copilului deasupra propriilor nevoi, ca şi cum ei nu ar mai conta. Ei evită exprimarea opiniilor şi sentimentelor în mod direct.Nu răspund la jicniri sau la situaţii care duc la furie.

Comunicare agresivă- atunci când părinţii pun dorinţele şi nevoile lor deasupra dorinţelor copilului.Încearcă să îi domine, îi critică,îi învinuiesc, jignesc, sunt impulsivi.

     TEMA  PENTRU  ACASĂ - NECESITATE   SAU  POVARĂ?

Temele pentru acasă constituie parte integrantă a procesului de învăţare. Cu toate acestea nu se acordă suficientă atenţie pentru deprinderea elevilor cu metodica efectuării lor.

            Mulţi copii nu ştiu să-şi organizeze învăţarea. De regulă, elevii se pregătesc mai întâi la disciplinele preferate sau se străduiesc să-şi efectueze temele scrise, înainte de asimilarea cunoştinţelor, fapt care are repercusiuni asupra corectitudinii temei sau a timpului liber.Pentru a intra cât mai curând “în dispoziţia de lucru”, se vor efectua temele cele mai interesante, apoi cele mai dificile şi la sfârşit cele mai uşoare. Se recomandă efectuarea temelor scrise dupa învăţarea cunoştinţelor teoretice.

           Copilul la început de drum, trebuie sprijinit şi îndrumat permanent, dar nu exagerat. Munca învăţătorului trebuie continuată cât mai serios si mai organizat acasă, de către familie, în cele 2-3 ore de pregătire pentru a doua zi, şi nu numai. Le revine părinţilor sarcina de a controla modul în care copiii lor îşi rezolvă sarcinile pentru a doua zi si apoi, ca stimulent, să urmeze joaca  cu alţi copii. Trebuie evitate situaţiile în care parinţii dictează şi rezolvă tema, iar copiii doar o scriu, sau situaţiile în care copilul nu rezolvă nimic fară implicarea  directă a parinţilor. În astfel de situaţii, există riscul, din partea şcolarului mic, de a-şi pierde încrederea în sine.

           Unii părinţi, împovărează copiii cu teme suplimentare, 4- 5 ore pe zi.Toate acestea în dauna timpului liber, a sănătăţii, a atracţiei şi interesului copilului pentru învăţătură.Activitatea de învăţare , organizată în felul acesta, ridică în faţa copilului dificultăţi carora el nu le poate face faţă, munca de învăţare încetează să-i mai dea satisfacţii, începe să-i displacă, iar rezultatele în loc să fie mai bune, sunt tot mai slabe. Suprasolicitarea influenţează în mod nedorit situaţia şcolară a  elevilor şi face ca efectuarea temelor să devină o povară pentru şcolarul mic. Părintele trebuie sa facă împreună cu copilul un program zilnic, pe care acesta trebuie să îl respecte.Numai aşa copilul învaţă să fie organizat şi în viaţă.Părinţii trebuie să controleze dacă copilul şi-a făcut toate temele, şi în întregime şi dacă respectă acel program zilnic.Copilul trebuie determinat să lucreze suplimentar din plăcere, nu trebuie să fie obligat. Procedând în felul acesta, copiii vor fi deprinşi cu munca sistematică, organizată, iar tema pentru acasă va deveni o necesitate si un mijloc de instrucţie si educatie.    

         

De vorbă cu domnul Trandafir

    - Dragă, Domnule Trandafir, se spune că dumneavoastră aţi fi un simbol pentru dascăli, un model de învăţător blând şi iubitor. Şi eu sunt învăţătoare. Mai bine zis, am fost, până am devenit institutoare. Nici institutoare nu mai sunt, că acum am devenit profesor pentru învăţământul primar. Eee! Sună mai bine, trebuie să recunoaşteţi. E drept că nu am ajuns profesor cu una, cu două. Câte credite aţi strâns, domnule Trandafir, în cariera dumneavoastră? Cum adică „ce-s alea credite?”? Dovada că ai muncit, că ai fost eficient. Se adună la dosarul personal, după fiecare curs de formare. „Ce-i ăla dosar personal? Ce-s alea cursuri de formare?” Dosarul personal înseamnă, de fapt, mai multe bibliorafturi (vă explic altădată ce-s alea bibliorafturi) în care sunt aranjate multe, multe hârtii ştampilate, cu număr de înregistrare. Cât de multe? Aşa, vreo câteva kilograme. Păi, vedeţi, pe vremea dumneavoastră pregătirea nu cântărea aşa greu! Cursurile de formare sunt absolut necesare pentru a ţine pasul cu noutăţile. Doar că, uneori, noutăţile năvălesc aşa de multe deodată, că nu mai poţi ţine pasul cu ele.Atâtea schimbări şi experimente pe bieţii copii! Ultima noutate e înfiinţarea clasei pregătitoare. I se mai spune, neoficial, „clasa 0”. „Ce-i aia clasă pregătitoare?” O clasă care-i pregăteşte pe copii, înainte de a intra în clasa I. Şi pentru care dascălii sunt pregătiţi să facă faţă.Dar nu ştiu de ce-mi bat capul să vă explic! Oricum, nu aţi înţeles mai nimic din tot ce am spus. Am şi eu o nedumerire. Cum aţi ajuns, domnule Trandafir, un simbol al dascălului, dacă nu aveţi habar de cele mai importante aspecte din învăţământ? A, pe vremea dumneavoastră, cea mai mare importanţă o aveau elevii! Elevi ați spus, domnule Trandafir? Ce-s ăia elevi?!Cu atâtea hârtii şi cursuri, uităm practic ce e mai important: elevii. Lor trebuie să ne dedicăm trup şi suflet, pentru ca elevii de astăzi, vor fi cetăţenii de mâine. Suntem responsabili pentru formarea şi educarea acestora.Ce bine era pe vremea dumneavoastră, domnule Trandafir!

SUGESTII PENTRU A FI UN BUN PARINTE

         Rolul de părinte a fost dintotdeauna greu, iar în prezent cu atât mai mult.Lumea este evident din ce în ce mai complexă.Unele dintre problemele de natură morală cu care se confruntă copiii de astăzi- de exemplu internetul- nu existau cu câteva decenii în urmă.

         Cum vă puteţi ajuta copilul să evite capcanele de natură morală ale lumii moderne?

1.Explicati-i clar care sunt adevăratele valori ( cinstea,altruismul,bunătatea,respectul,etc.).Pe măsură ce cresc, copiii sunt bombardaţi cu o mulţime de informaţii eronate în ceea ce priveşte normele morale, unele provenind de la copiii mai mari decât ei, altele din mass-media.Comunicaţi permanent cu copilul şi întipăriţi-i în minte şi în inimă valorile înalte.Explicati copilului de ce consideraţi că respectarea acestor norme, este cel mai bun mod de viaţă.Fiţi un model pentru copilul pe care îl aveţi.Un model demn de urmat!

2.Ajutaţi-l să fie conştient de consecinţele faptelor sale!Folosindu-vă de exemple din viaţa reală, explicaţi copilului că acei oameni ce au ales o conduită greşită, au avut de suferit consecinţe tragice în viaţă,iar cei ce au făcut ce era corect să facă, au avut un viitor frumos. Nu-l scutiţi de consecinţele propriilor greşeli!

3.Dezvoltaţi-i gândirea în perspectivă!Înainte de a acţiona, copilul trebuie să se gândească care vor fi urmările acelei fapte.Ii dezvoltaţi astfel inteligenţa emoţională,care îl va ajuta să îşi controleze emoţiile şi să depăşească cu uşurinţă problemele vieţii.

4.Ajutaţi-l să-şi formeze o personalitate frumoasă şi să se descurce în viaţă!Un copil se recunoaşte după faptele lui,dacă are o conduită bună sau nu.Pe măsură ce cresc,copiii dezvoltă un comportament care îi defineşte.Din păcate, unii ajung să fie cunoscuţi pentru trăsăturile lor negative de caracter.Alţii, în schimb,îşi fac o reputaţie demnă de laudă.

        Ajutaţi-l pe copil să se gândească la trăsăturile de caracter pentru care ar vrea să fie apreciat de alţii!