De sărbători am fost cu albinuţele mele la Centrul de Plasament "Elena Doamna", din Dărmăneşti. Ne doream cu toţii să le facem copilaşilor de acolo o bucurie, ducându-le mai multe cadouri. Am rămas surprinsă însă să descopăr la Casa Decebal, 20 de copilaşi cu feţele împietrite de tristeţe, cu ochişori absenţi şi goi. Cu greu am smuls un zâmbet de la ei, pentru că tristeţea a pus stăpânire pe inimioarele lor.
M-au impresionat mult de tot şi mi-aş dori să ne amintim mai des că din păcate există şi astfel de copii, cu aripile frânte şi să încercăm să-i ajutăm.O jucărie, o hăinuţă, un gram de atenţie, le poate însenina viaţa, care pentru ei a devenit o pedeapsă.
Foarte frumos !
RăspundețiȘtergere