Frumoase versuri....

Cum să îţi faci copilul să se trezească uşor dimineaţa

         Mulţi părinţi cer sfaturi de la alţi părinţi, prieteni sau colegi de serviciu, pentru a rezolva o problemă destul de delicată, mai ales dimineaţa: trezitul copiilor. Ceasul deşteptător sună, iar bătălia începe: te duci, trezeşti copilul sau cel puţin, încerci. Tu ţipi, copilul începe să plângă, tu te enervezi şi mai tare că nu va fi prima dată când veţi întârzia la şcoală, respectiv la serviciu.  Dacă acest scenariu ţi se pare cunoscut, atunci aceste sfaturi încearcă să rezolve problema.

       Sfatul 1: Doarme copilul suficient?

       În primul rând trebuie să te asiguri că cel mic doarme atât cât trebuie. Dacă ai probleme de fiecare dată cu trezitul de dimineaţă, poate ar trebui să te întrebi dacă totuşi doarme suficient. Poate că organismul copilului este obosit şi  pur si simplu, cere mai mult somn. În cazul în care ora de culcare depăşeşte  ora 23.00, este cazul să o muţi cu cel puţin o oră mai devreme. Chiar dacă va fi mai greu, în primele zile să adoarmă la o oră la care nu este obişnuit, cu timpul se va instala rutina, iar copilul va avea suficient timp să doarmă liniştit.

       Sfatul 2: Responsabilitatea

      Specialiştii le recomandă părinţilor să nu-şi mai consume energia, şi nervii, încercând să tragă de un copil pentru a se trezi. Însă, trebuie să le dea copiilor responsabilităţi. Nu este responsabilitatea părintelui să-i trezească dimineaţa. Nu este vina părintelui că ei nu se trezesc. Abordează problema la modul: “Şi tu, şi eu avem probleme cu acest trezit de dimineaţă. Nu mai vreau să fiu eu repsonsabil(ă). Te voi striga o singură dată să te trezeşti, apoi este treaba ta. Eu voi pleca la serviciu şi te descurci cum ajungi la şcoală. Iar dacă n-ai cum, va trebui să iei legătura cu doamna învăţătoare, cu profesorii pentru a le explica ce s-a întâmplat şi să ceri lecţiile”. Poţi, de asemenea, să le spui copiilor: “Am întârziat o oră la serviciu din cauză că tu nu te-ai putut trezi, am fost nevoit/ă să stau peste program pentru a recupera ora respectivă, iar acum tu trebuie să speli vasele (sau o altă treabă gospodărească) în locul meu, pentru acea oră pierdută. Atât timp cât copiii nu simt că a se trezi de dimineaţă este responsabilitatea lor, vor continua să “tragă de timp”.

        Sfatul 3: Pregătiţi totul de cu seară

        Pentru a nu mai intra în panica întârzierii, pregătiţi toate cele necesare pentru dimineaţă de cu seara: pacheţelul pentru şcoală, ghiozdanul cu manualele pentru ziua respectivă, hainele cu care urmează să se îmbrace, etc. O tactică ce a funcţionat în multe cazuri este să pui ceasul deşteptător în partea opusă a camerei şi nu imediat lângă pat, pentru ca aceştia să fie nevoiţi să se ridice să-l oprească. Şi odată ridicaţi, nu toţi se întorc înapoi în pat.

Povesti terapeutice

    Povestea teraputică este o cale de a ne adresa copilului, pentru a transmite anumite modele comportamentale şi valori morale sau pentru a înlătura anumite comportamente nedorite. Povestea terapeutică nu îl critică pe copil, nu îl etichetează, nu îl somează spre schimbare, ci favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei din poveste şi în situaţia lui. 

      Este important ca părinţii să nu discute la sfârşit despre poveste sau să recurgă la formulari de genul: "Vezi, şi tu eşti ca băieţelul din poveste. Ai vazut ce a păţit? Tu când ai de gând să te cuminţeşti?" Astfel de comentarii fac parte din acel tip de limbaj la care copilul a dezvoltat acea "surditate psihică" ce îi anulează orice şansă de eficienţă în schimbarea comportamentelor nedorite.

      Povestea terapeutica este un mijloc de a vindeca sufletul si mintea copilului.

http://www.slideshare.net/gflorentina/povestea-terapeutica

     

                 

Stima de sine

    Stima de sine reprezintă un set de convingeri pe care le avem despre noi înşine, un fel de “autopercepţie” şi se referă la modul în care atitudinile, comportamentul, motivaţia ne afectează judecata emotională. Modelul stimei de sine este însuşit foarte devreme, în copilărie.

     Stima de sine cuprinde 4 componente principale:
¤ sentimentul de siguranţă
¤ cunoaşterea de sine
¤ sentimentul de apartenenţă (la o familie, la un grup, la o categorie socio-profesională etc.)
¤ sentimentul de competenţă.

    Copilul cu stimă de sine scazută este posibil să nu doreasă să încerce lucruri noi şi poate fi negativist în ceea ce priveşte persoana sa, spunând despre sine “sunt prost”; “nu o să ştiu să fac niciodată acest lucru” sau “oricum nimănui nu-i pasă de mine”. De asemenea au o toleranţă scazută la frustrare, renunţă foarte repede şi sunt uşor de dezamăgit.Se victimizează şi încearcă să scoată în evidenţă greşelile altora.

     Cum  puteţi dezvolta stima de sine a copilului?
> Ascultaţi întotdeauna ceea ce copilul are de spus!
> Arătaţi că aveţi  încredere în el, lăsându-l să îşi exprime propria opinie, să aleagă, să experimenteze anumite acţiuni!
> Petreceţi cât mai mult timp împreună cu el!
> Ajutaţi-l să-şi găsească un talent special!
> Încurajaţi-l în dezvoltarea talentului, hobby-ului său!
> Spuneţi că sunteţi mândri de rezultatele sale!
> Felicitaţi-l, chiar şi atunci când face lucruri obişnuite!
> Copilul trebuie  să se simtă valoros şi iubit fără a condiţiona acest lucru de performanţele sale şcolare!
>  Descoperiţi temerile lui şi încercaţi să le eliminaţi!

>  Oferiţi-i un mediu familial sigur!

>  Ajutaţi-l să  înveţe câte ceva din experienţele prin care trec!  

>  Învăţaţi-l să gândească pozitiv, să fie responsabil!
     Dezvoltând la copil încrederea în sine îi dezvoltăm capacitatea de a se autoaprecia corect şi de a avea încredere în potenţialul său. Treptat, copilul va dobândi un mod de a simţi şi a gândi despre calităţile şi defectele sale, formându-şi imaginea de sine.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI

1. A corecta în public.

2. A exprima autoritatea cu agresivitate.

3. A fi excesiv de critic.

4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii.

5. A oferi totul pe tavă copilului.

6. A nu te ţine de cuvânt.

7. A distruge speranţa şi visele.

ADHD

   ADHD este una dintre cele mai frecvente afeţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă.

   Simptomele ADHD se împart în 3 categorii: neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate, putând surveni şi în formă combinată.

    Cum recunoaştem un copil cu ADHD?

a.Are tulburări de atenţie.

-deseori nu urmează instrucţiunile şi eşuează în a-şi termina temele sau o sarcină dată;

-are dificultăţi în organizarea sarcinilor şi activităţilor;

-este distras de stimulii externi;

-este uituc în activităţile zilnice;

-îşi pierde lucrurile( jucării, notiţele de la şcoală, cărţi, caite, etc)

-are dificultăţi în susţinerea atenţiei la sarcinile date sau la joacă;

-nu estimează corect timpul;

-nu se poate concentra asupra studiului.

b.Hiperactivitate

-îşi agită mâinile, picioarele sau se răsuceşte pe scaun;

-umblă dintr-un loc în altul sau se caţără excesiv;

-deseori este pe picior de plecare sau acţionează impulsiv;

-vorbeşte excesiv;

-părăseşte locul în clasă sau în alte situaţii în care ar trebui să stea aşezat;

c.Impulsivitate

-deseori răspunde grăbit, înainte de a se încheia întrebarea;

-are dificultăţi în a-şi aştepta rândul;

-deseori întrerupe sau deranjează pe alţii.

Aripi frânte...

    De sărbători am fost cu albinuţele mele la Centrul de Plasament "Elena Doamna", din Dărmăneşti. Ne doream cu toţii să le facem copilaşilor de acolo o bucurie, ducându-le mai multe cadouri. Am rămas surprinsă însă să descopăr la Casa Decebal, 20 de copilaşi cu feţele împietrite de tristeţe, cu ochişori absenţi şi goi. Cu greu am smuls un zâmbet de la ei, pentru că tristeţea a pus stăpânire pe inimioarele lor.

     M-au impresionat mult de tot şi mi-aş dori să ne amintim mai des că din păcate există şi astfel de copii, cu aripile frânte şi să încercăm să-i ajutăm.O jucărie, o hăinuţă, un gram de atenţie, le poate însenina viaţa, care pentru ei a devenit o pedeapsă.

                             
                            STILURI  DE  ÎNVĂŢARE

    Odată cu intrarea în şcoală, activitatea de bază a copilului devine  procesul de învăţare, de asimilare sistematică  şi conştientă de cunoştinţe noi.

      Fiecare copil are un stil propriu de învăţare.

Stilul vizual- caracteristici:    

·        Reţine mai uşor ceea ce a văzut decât ceea ce a auzit;

·        Vocea are tonalităţi acute, nazale sau încordate;

·        Observă în special detaliile;

·        Nu îl deranjează zgomotul;

·        Îşi aminteşte mai uşor feţele oamenilor, decât numele lor;

·        Preferă să citească, nu să i se citească.

       Dacă elevul  preferă  această modalitate senzorială, învăţarea se realizează mai uşor prin utilizarea de imagini, grafice, prin sublinierea ideilor principale, a cuvintelor, prin transcrierea informaţiei importante, prin utilizarea de hărţi sau a unor tabele.

Stilul auditiv- caracteristici:

·        Învaţă ascultând  conversaţii sau prezentări;

·        Este vorbăreţ şi îi plac discuţiile;

·        Citeşte cu voce tare;

·        Mai bine povesteşte, decât scrie;

·        Îşi aminteşte mai uşor ceea ce a auzit sau a spus, decât ceea ce a văzut;

·        Are o tonalitate limpede, vibrantă.

       Dacă elevul are acest  stil de învăţare, el va prefera  explicarea informaţiilor noi, exprimarea verbală  a ideilor, învăţarea într-un grup în care să poată adresa întrebări, să i se ofere răspunsuri, să exprime modul de înţelegere a informaţiei orale.

Stilul kinestezic- caracteristici:

·        Învaţă prin manipularea obiectelor, practice;

·        Este atent la gesturi şi gesticulează el însuşi;

·        Bate din picior sau cu creionul în masă;

·        Nu reţine localităţi geografice decât dacă a fost acolo;

·        Îşi aminteşte mai mult ce a făcut, decât ce a auzit sau ce a văzut;

·        Vocea are o tonalitate joasă.

       Elevul kinestezic învaţă prin aplicarea în practică a cunoştinţelor noi, prin atingerea şi mânuirea obiectelor,prin utilizarea unor mişcări, prin joc de rol, experimente, pantomimă.

       O modalitate de încadrare a copilului în aceste stiluri de învăţare s-ar putea realiza prin anumite observaţii ale comportamentului lui, cum ar fi:

       Când vă plimbati prin parc, vizualii vor observa mai întâi alti copii, păsări, animale, în general, fiinte; auditivii vor fi atrasi mai mult de zgomote, de eventuali  câini care latră; kinestezicii vor simti  în primul rând, vântul, căldura sau frigul.

       Când este supărat, vizualul te va privi sfidător în ochi, auditivul va ţipa şi va plânge, iar kinestezicul va bate din picior sau va arunca un obiect.

       În cazul în care, in timpul liber, copilul preferă  să  citească sau să privească o carte cu multe imagini este vizual, când preferă să asculte muzică este auditiv şi când joacă Lego, de exemplu, sau altceva de genul acesta, este kinestezic.

       Când este cazul să învete ceva nou, dacă preferă să memoreze paragrafe uitându-se în tavan  este vizual, dacă repetă cu voce tare, este auditiv, iar dacă repetă scriind ceea ce a învătat, este kinestezic.      

        Folosind si aceste sfaturi, copilul  va învăta mult mai uşor, iar acest lucru îl va motiva pentru acumularea cât mai multor informatii.

                                                             Alimentaţia elevului

          Alimentaţia corectă poate să ajute în perioadele de efort intelectual susţinut.Pentru a creşte capacitatea de concentrare şi a îmbunătăţi memoria este recomandat să consumăm alimente bogate în vitamine ( complexul B, C, E ),  magneziu, acizi graşi, omega 3 şi atioxidanţi.

          Ar fi bine să includem în meniul zilnic, următoarele alimente:

1.Cereale: pâine neagră, pâine de secară sau graham;

2.Legume: morcovi, varză, sfeclă roşie, salată, spanac, fasole uscată, mazăre, soia;

3.Fructe: afine, ananas, banane, citrice, mere;

4.Proteine: 

• peşte şi fructe de mare; 
• organe: ficat, rinichi, inimă, creier;
• ouă, carne de pasăre sau vită.

5.Lipide şi acizi graşi, omega 3 :

• ulei de porumb ( 2 linguriţe pe zi), ulei de măsline;
• nuci, migdale, alune, seminţe de floarea-soarelui şi dovleac;
• lactate ( iaurt, lapte bătut, brânză de vaci )

          Un efect benefic are şi consumul de usturoi, care are proprietăţi antibacteriene.